Mașina timpului - înapoi în Apuseni

E foarte complicat să gândești o excursie de 4 zile în munții Apuseni. Păi munții ăștia sunt imenși! Și au atâtea locuri faine, că nu ți-ar ajunge o săptămână să îi vizitezi! Așa că, având la dispoziție doar 4 zile, am ales să mergem în munții Trascăului. Aici am revenit de fiecare dată cu plăcere, intrând prin tunelul timpului și ieșind undeva în trecut… într-o vreme când casele aveau acoperișuri de paie, drumurile de țară erau călcate mai mult de căruțe decât de mașini, iar oamenii se bucurau să vadă… alți oameni!

 

 

Pentru că eu eram singurul din grup care mai fusesem în acești munți, a fost foarte interesant să observ reacțiile oamenilor la descoperirea unor locuri atât de frumoase și de puțin cunoscute! România nu înseamnă doar Valea Prahovei sau litoral…

 

 

Am început excursia cu o zi de încălzire, mergând la lacul Ighiel și pe Platoul carstic Ciumerna…

 

 

Am mers printre doline și am ajuns și la un punct de belvedere, pe care data trecută îl ratasem. În depărtare, spre dreapta, se vede zona Cheilor Râmețului, unde vom ajunge și noi.

 

 

Am trecut și pe la peștera Bisericuță, mai frumoasă și mai lungă decât ne așteptam…

 

 

Și am campat chiar lângă lac, evitând în ultima clipă dezastrul unui grătar gălăgios chiar între corturile noastre (pe la 9 seara au venit niște tineri cu 2 masini, dornici de grătar, dar i-am rugat să stea un pic mai departe de corturile noastre…). Noaptea se auzeau doar păsările și peștii, care veneau la malul apei să cigulească nu știu ce de pe plante. Probabil insecte.

 

 

A doua zi ne-am mutat în zona Mânăstirii Râmeț, de unde am pornit la deal, cu tot bagajul in spate, pregătiți pentru 3 zile de mers prin satele, pădurile, poienile și culmile Trascăului.

 

 

Căldura mare îngreunează urcușul, dar ar fi culmea să ne plângem de o vreme așa faină! Mai ales că se anunțaseră și ceva ploi, care ne-au ocolit însă.

 

 

De la soarele dogoritor am ajuns în pădurea răcoroasă, apoi în zona Cheia – una dintre cele mai cunoscute din Trascău (la intrarea din spate a cheilor Râmețului).

 

 

Nu am rămas să campăm aici, am făcut un ultim efort pentru a ajunge într-un loc mult mai fain, cu priveliști dar și cu soare… Adică unde soarele ne-ar fi bucurat încă de la prima oră, nu abia pe la prânz, ca în Cheia. Momentan, ultimele raze cad pe stâncile ce mărginesc Cheile Râmețului…

 

 

Pentru că ziua precedentă fusese destul de solicitantă (distanță mare de mers, căldură mare), în a 3-a zi am avut parte de o dimineață mai leneșa.

 

 

E tare fain să stai lângă corturi, să admiri peisajele, să gătești ceva la primus, să inspectezi zona pe îndelete.

 

 

Aici, în Boțani, e una dintre zonele cu cele mai multe căsuțe cu acoperiș de paie (cele mai multe sunt folosite doar pentru animale – niciuna nu era locuită pe-aici). Imi aduc aminte de acest „cartier” din prima mea excursie în zonă…

 

 

Și mă bucur să regăsesc căsuțele încă în picioare și să le pozez… având de data asta alți protagoniști pe verandă.

 

 

 

Am plecat apoi mai departe, spre Dealul Geoagiului și bisericuța la care foarte rar ajunge un preot…

 

 

Aici am întâlnit doi oameni ce trăiau atât de izolat, încât se bucurau să vadă oameni noi pe la ei prin grădină.

 

 

La prânz ne-am bucurat de o pauză pe malul unui râuleț, după care am continuat pe urmele de urs imprimate în noroi, până în Tecșești. Se vede deja ținta noastră pe fundal.

 

 

Am început astfel urcușul spre cel mai înalt vârf din zonă, Piatra Cetii. Greu urcuș, dar plin de flori!

 

Cu efort și, poate, cu ultimele forțe, am ajuns la avenul de pe piatră și apoi la vârful cu priveliști impresionante!

 

 

 

După care a urmat o coborâre și mai solicitantă! Abruptă, stâncoasă, rupere de genunchi cum s-ar zice. 

 

 

Dar am ajuns cu bine la baza și am găsit și cel mai frumos loc pentru corturi!

 

 

Leneveală, gătit la primusul cel nou, odihnă și alergat după semnal pentru pus poze pe facebook.

 

 

Semnalul a venit abia dimineață, când am reușit să încarc pe facebook o poză ce a bătut toate recordurile mele, adică a strâns în câteva zile peste o mie de like-uri (și era varianta cu mobilul, nu asta)!

 

 

Ultima zi a excursiei a însemnat o traversare de circa 4 ore, prin cătunul Fața Pietrii – acolo unde am găsit singura căsuță cu acoperiș de paie încă locuită! (cu excepția celei din Cheia, refăcută de un bucureștean).

 

 

Aici erau și câțiva tineri, veniți în vacanță la bunici – și m-am bucurat să constat că unul din ei, cel mare, știa de emisiunea pe care o fac, „Pe poteci, spre inima ta!”.

 

 

Am coborât la mașini prin poienile înflorite, lăsând în urmă stâncile impresionante…

Și, ca să încheiem memorabil această excursie, am intrat și în Cheile Râmețului! Prin apă! Adică prin multă apă!

 

Se putea merge și pe margini, cu ajutorul cablurilor/treptelor metalice instalate pe pereți, dar trebuia să stai la coadă pentru asta – zona era foarte aglomerată!

 

 

Așa că am preferat varianta prin apă, chiar dacă (sau mai ales că!) în unele zone, apa ajungea până la brâu!

Foarte faine aceste chei, dar nu prea e de venit în weekend aici – e prea aglomerat! Și oricum, aveți grijă la starea vremii, dacă a plouat recent, nivelul apei poate fi foarte mare și zona poate deveni periculoasă!

 

Acestea au fost, foarte pe scurt, cele 4 zile din Apuseni. Traseul poate a fost un pic cam lung, sau ne-ar fi trebuit 5 zile ca să ne bucurăm mai pe îndelete, dar cu ceea ce am avut la dispoziție, am reușit până la urmă să avem parte de o super excursie! Pentru asta a contat și faptul că oamenii din grup au fost înțelegători unii cu alții, răbdători și dornici să meargă până la capăt, chiar și atunci când le era greu.

Așa că ne-am folosit cu succes de mașina timpului pentru a vizita aceste zone, rupte de lume – și ne-am întors de acolo mai bogați, mai încărcați de frumos și, cred eu, mai dornici de noi ieșiri… Pe poteci cu Ioan!

 

Ioan Stoenică