Recomandări generale drumeții de iarnă pe trasee turistice

Iarna care tocmai s-a instalat în munți schimbă parțial sau chiar radical datele problemei.
 Coborâre spre stația meteo Cuntu - Alina Cirja

Aspecte specifice despre turismul montan pe timp de iarnă

Pentru a face recomandări pentru abordarea drumețiilor în condiții de iarnă este necesară o delimitare a fenomenului în sine. Ceea ce vara se constituie ca trasee turistice (omologate), deci unanim acceptate de către autoritățile care reglementează turismul montan ca SIGURE, pe timp de iarnă, pot intra în categoria traseelor de alpinism. Să detaliem.

Iată ce spune definiția generală a termenului alpinism: Alpinismul este o activitate preponderent turistic recreativă și într-o mai mică măsură sportivă, dar non-competițională, care are ca scop ascensiunea în munți, pe zăpadă, stâncă și gheață (ghețar). (sursa)

Citește și Trasee de munte în Carpați: alpinism - articol de Andrei Badea

Termenul provine de la ascensiuni în munții Alpi (alpi+nism), fiind promovat în special de francezi, odată cu apariția fenomenului în Alpii francezi (masivul Mont Blanc), în anul 1786. În America de Sud nu se folosește termenul european, ci echivalentul ”andinism” (ascensiuni în Anzi). În limbile anglo-saxone (engleza și germana) se folosesc termenii ”mountain-eering” (UK) și ”berg-steigen” (D) care au ca rădăcină termenul ”munte” (nu Alpi) tradus ca ”montan-ism” (ascensiuni pe munte) termen nefolosit și inexistent în limba română.

Alpinism în Mont Blanc - Dinu și Marlene Mititeanu

Luând în calcul aceste informații, s-ar putea face confuzia că alpinismul este echivalent cu drumeția montană. Aici intervine instituția care reglementează la nivel mondial această activitate, respectiv Federația Internațională de Alpinism (UIAA), care face o delimitare mai clară, respectiv:

Drumeția montană (în engleză Hiking - drumeție, excursie) este o activitate în aer liber care constă în mersul la pas, în medii naturale, de multe ori în zone montane, până la limita zăpezii permanente / a ghețarului (în munții înalți). Are cel mai mare număr de practicanți. (sursa)

Aceste drumeții se fac pe trasee turistice special concepute (omologate) pentru acest gen de recreere, numite trasee de drumeție. Se folosește un echipament specific, cele elementare fiind rucsacul de munte, bocancii de munte și îmbrăcăminte specifică. (sursa)

Citește Despre alegerea bocancilor de munte - recomandări de la Ioan Stoenică

După amiază de iarnă în Șaua Gărgălău - Alina Cîrja - CAR Cluj

Editura Schubert & Franzke România a reinventat colecția veche de hărți turistice “Munții Noștri”, începând din 2004, cu hărți turistice care conțin tocmai aceste trasee de drumeție. 

Vezi Magazinul online cu hărțile de drumeție Munții Noștri

Mai multe despre îmbrăcămintea tehnică de protecție (vânt, ploaie, zăpadă, ger), poți afla de la partenerii noștri Decathlon România

Citește și Cum alegem încălțămintea potrivită pentru drumeție sau trekking? (P)

Alpinismul clasic se realizează pe zăpadă și stâncă, având ca obiectiv general atingerea unui vârf. În plus față de drumeție, se folosește un echipament tehnic specific precum: pioletul, colțarii, coarda, hamul. Alpinismul tehnic se realizează pe pereți verticali de gheață (escalada) și stâncă (cățărare), cu un echipament tehnic foarte specializat: pitoane, micro-pitoane, protecții mobile, șuruburi de gheață, scărițe, pioleți tehnici, colțari tehnici etc.

Drumeție cu colțari pe creasta munților Rodnei - Alina Cîrja - CAR Cluj

Coborâre cu colțari și ham, Piciorul Bârcaciu - Alina Cîrja - CAR Cluj

 

Schiul de tură - alternativă a drumeției pe timp de iarnă

O categorie aparte a turismului montan este Schiul de tură (ski touring), care pe timp de iarnă, poate fi alternativa mersului pe munte (drumeției). Atenție însă, schiul de tură necesită cunoștințe tehnice specifice și o bună cunoaștere a muntelui în anotimpul alb.

Citește și Totul despre schi de tură - sfaturi de la partenerul nostru, Decathlon România

Drumeție și schi de tură pe creasta munților Rodnei - Alina Cîrja - CAR Cluj

Citește și Aproape totul despre schi de tură: tipuri, echipament și competiții

Schiul de tură reprezintă o formă de ski off-piste care presupune deplasarea pe schiuri atât în urcare cât și în coborâre, folosind propria forță a schiorului. Acesta se practică atât pe plat cât și abrupt, în funcție de înclinația pantei. - Marius Florea, salvator și ghid montan.

Echipamentul pentru schiul de tură este compus din schiuri, legături, cască, clăpari și piei de focă. Pe lângă acestea, nu trebuie să uităm de echipamentul specific de iarnă (îmbrăcămintea și accesorii) care diferă în funcție de nevoile turei. De exemplu pentru ture pe mai multe zile, trebuie obligatoriu să fim echipați / îmbrăcați corespunzător pentru camparea bivuac. 

Schi de tură pe platoul dintre vârful Gutâi și Creasta Cocoșului - Alina Cîrja - CAR Cluj

Citește și Echipamentul pentru drumeții de iarnă - recomandări de la Ioan Stoenică 

 

Drumeția pe rachete pe zăpadă

O altă activitate ce câștigă popularitate în ultimii ani între practicanții turismului montan este drumeția pe rachete de zăpadă (în engleză “snowshoeing”). Rachetele de zăpadă sunt un echipament specializat pentru mersul în aer liber pe zăpadă. Suprafața mare a acestora distribuie greutatea utilizatorului și îi permite acestuia să se deplaseze în mare parte deasupra zăpezii, mai degrabă decât prin zăpadă. Ele sunt dotate cu legături ajustabile care le fixează la încălțămintea de iarnă adecvată.

Mersul pe rachete de zăpadă - Iulian Pănescu ghid montan MGS Sibiu

Drumeția pe rachete de zăpadă este ușor de învățat și, în condiții adecvate, reprezintă o activitate recreativă sigură și relativ ieftină. Cu toate acestea, pentru a face acest lucru pe terenuri înghețate și abrupte (la înălțimi mai mari) este nevoie atât de îndemânare, cât și de rachete de zăpadă cu crampoane pivotante de tip alpinist. (sursa)

 Drumeție pe rachete de zăpadă - Iulian Pănescu ghid montan MGS Sibiu

 

Siguranța pe Munte privind practicarea turismului montan în condiții de iarnă

Nu scăpăm din lupă un aspect foarte important: atât schiul de tură cât și alpinismul necesită o foarte bună pregătire fizică și mentală, cât și buna cunoaștere a muntelui în anotimpul alb. Practicarea lor implică adesea navigarea și găsirea de rute în zone cu potențial de avalanșă. 

De cele mai multe ori, omul este factorul declanșator. Este eronată exprimarea “a fost surprins de o avalanșă” - Marius Florea, salvator și ghid montan

Cum "citim zăpada" și care sunt zonele cu predispoziție la avalanșă

"Ca să înțelegem riscul avalanșelor trebuie să înțelegem fenomenul, și anume cum se formează avalanșele. Foarte pe scurt, o avalanșă este o masă de zăpadă (pot fi și pietre, pământ, etc) care alunecă, pe un versant sau pe o vale. După ninsori abundente, e normal și firesc să fie pericol de avalanșă, deoarece s-a depus strat nou de zăpadă, care nu are adeziune cu stratul vechi existent. De asemenea, dacă ninge cu vânt sau doar bate vântul fără să ningă, se pot forma “plăci de vânt” - acumulări de zăpadă transportată de vânt. Care sunt de obicei fără coeziune cu stratul de dedesubt. Aceste lucruri se învață în ateliere și școli tehnice, prin zile petrecute pe munte la zăpadă, cu alte cuvinte - cu (cât mai multe) experiențe practice.- Marius Florea, salvator și ghid montan

Plăci de vânt muntele Curățel, munții Rodnei - Alina Cîrja - CAR Cluj

Pe marginea unui cornișe, sub Vf. Ineu - Alina Cîrja - CAR Cluj

Citește și Despre schi de tură și riscul avalanșelor. Interviu cu Marius Florea, salvator și ghid montan

Așa numitele “școli de iarnă“ nu trebuie să lipsească din antrenamentul premergător celor care doresc să desfășoare alpinism sau schi de tură. Din păcate mulți dintre ghizii care organizează ascensiuni pe timp de iarnă pe diferite vârfuri nu țin cont de acest aspect. 

Nivelul de educație montană și conștientizarea riscului de avalanșă nu este, din păcate, direct proporțional cu creșterea numărului practicanților de turism montan pe timp de iarnă - Adrian Vălean

Fenomenul turismului montan este în prezent, foarte complex

Termeni precum drumeție, alpinism sau cățărare vă sunt (încă) neclari? Unde se termină drumeția și unde începe carpatismul? Ce sunt acelea văi de abrupt? Ce sunt traseele nemarcate? Fenomenul complex al turismului montan poate fi explicat și mai în amănunt.

Citește și Trasee de munte în Carpați: drumeție și carpatism - articol de Andrei Badea

 

1. Recomandări generale pentru drumețiile de iarnă desfășurate pe trasee turistice

Acum că am stabilit o delimitare mai clară între activitățile turistice montane pe timp de iarnă, este important de conștientizat unele aspecte și recomandări pe care Salvamont România le reamintește aproape în fiecare an la debut de iarnă, ca parte din campania lor de prevenție.

  • Prima regulă și cea mai importantă într-o tură PE munte, este să te întorci sănătos.

  • Țineți cont de avertizările meteorologice de vreme nefavorabilă, vânt și precipitații. Nu plecați în tură fără să urmăriți starea vremii cu cel puțin trei zile înainte.

  • Foarte important este să citiți și să țineți cont de buletinele nivometeorologice postate pe site-ul oficial al Administraţiei Naţionale de Meteorologie: www.meteoromania.ro. Buletinele cuprind forma simbolică a riscului de avalanşă estimat pentru zona monitorizată, conform normelor europene stabilite de Asociaţiile Europene de Prevenire a Avalanşelor, precum și informații prețioase despre mărimea și coeziunea stratului de zăpadă, temperaturile minime și maxime etc.

  • Echipați-vă corespunzător și alegeți trasee potrivite, care nu pun probleme de orientare din cauza vizibilității reduse sau a zăpezii. 

    Abordare matematică muntele Curățel - Alina Cîrja - CAR Cluj

  • Porniți la ore matinale, întrucât se întunecă mai devreme și informați-vă temeinic în legătură cu traseul ce urmează să fie parcurs. Nu este doar responsabilitatea liderului de grup.

  • Informați-vă temeinic despre cei cu care plecați la drum, fie că sunt ghizi sau cunoștințe din diferite medii sociale (grupuri de munte pe Facebook, necunoscuți de pe Instagram etc).

Citește și Scurt ghid de mers pe munte și măsuri de siguranță pentru drumeții montane

  • Iarna nu-i ca vara! Folosiți mănuși, supramănuși, căciulă (antivânt), ochelari de soare etc, Hipotermia nu iartă pe nimeni! Recomandăm video-ul lui Ioan Stoenică pe această temă.

  • Timpii necesari parcurgerii unui traseu în condiții de iarnă pot diferi de timpii afișați pe săgețile indicatoare, adesea timpii de iarnă cresc simțitor față de sezonul cald;

  • Abordați trasee montane în funcție de nivelul de pregătire fizic și experiența montană a fiecărui participant. Verificați echipamentul și pregătirea fizică înainte de tură!

  • Faceți o planificare cât mai bună, comunicați intențiile și timpul estimat pentru activitate celor din familie, prietenilor sau Salvamont-ului.

  • Respectați indicațiile Salvamont atunci când se face precizarea că un anumit traseu este “închis” în condiții de iarnă. 

  • Minim o persoană din grup trebuie să fi participat la un curs de prim-ajutor și să știe cât mai mult despre situațiile de urgență pe munte. Nu plecați fără o trusă de prim ajutor completă.

  • De asemenea este recomandat să aveți un fluier pentru semnale acustice și orice se poate folosi pentru semnale luminoase (lanternă, oglindă sau orice alt obiect care reflectă lumina: folie de supraviețuire, busolă cu suprafață reflectivă, vestă reflectorizantă etc).

  • Unele trasee de vară nu sunt valabile iarna. Hărțile pe suport hârtie din colecția nouă Munții Noștri conțin observații prețioase în acest sens. De asemenea secțiunea Descriere aferentă fiecărui traseu, de pe site-ul și aplicația Munții Noștri. 

Spre exemplificare, câteva din hărțile de drumeție pe suport hârtie apărute cu dată recentă (după 2020) conțin și variantele de iarnă (omologate) ale unor trasee turistice considerate sigure și pentru drumeții montane.

Traseul de iarnă Schitul Borșa - Pietrosul Rodnei - Harta Munții Noștri

Traseul de iarnă Cabana Mălăiești - Hornul Mare - Vf. Omu - Harta Munții Noștri

  • Nu luați niciodată animalele sălbatice prin surprindere! Este suficient să mergi cu atenție pe poteci și să-ți anunți prezența prin glas.

  • În cazul în care se pierde marcajul traseului, vă recomandăm să folosiți localizarea offline prin aplicația Munții Noștri, cu harta regiunii montane descărcată în prealabil.

  • Dacă orientarea nu se poate face în condiții de siguranță, apelați serviciile Salvamont (OSALVAMONT – 0725826668) și urmați indicațiile acestora, pentru evitarea unor situații neplăcute, care pot deveni critice 

Citește și Despre mersul pe munte iarna si niste semnale de alarma - Alexandra Pușcașu, pe BloguldeCalatorii.ro

Șaua lată La Cărți și creasta Rodnei până la vârfurile Ineu, Ineuț și Roșu - Alina Cîrja - CAR Cluj

 

2. Firește, respectați regulile nescrise ale muntelui!

  • Nu distrugeți și nu vandalizați cu diferite înscrisuri sau spray indicatoarele montane 

  • Nu distrugeți amenajările cu lanțuri ori alte echipamente din zonele greu accesibile

  • Igienizați și respectați curățenia în refugii și la locurile de popas (băncuțe, puncte de belvedere etc). Cabanele şi refugiile alpine sunt locuri sfinte pe munte.

  • Nu lăsați gunoaie în urmă: șervețele umede, PET-uri, conserve, ambalajele produselor alimentare, mucuri de țigară ș.a.

  • Prin locurile pe unde treceţi puteţi întâlni păsări şi animale rare. Admiraţi-le cu discreţie, nu le faceţi rău și nu le speriați. Bucurați-vă de ele, eventual faceți fotografii.

 

 

 

Alte surse bune de informații utile și recomandări pentru drumețiile pe munte

  • Un ghid foarte util și valoros al Alexandrei Pușcașu, din spatele site-ului BloguldeCalatorii.ro

  • Blogul și activitățile (inclusiv ateliere tematice) ale partenerilor noștri de la Clubul Alpin Român Filiala Cluj

  • Blogul celor de la Banda Roșie, ghizi și pasionați de munte cu care am colaborat pe diferite proiecte Munții Noștri, membri ai CAR Cluj 

  • O sursă inepuizabilă de sfaturi, opinii, gânduri și relatări despre munte este blogul soților Dinu și Marlene Mititeanu, "Chemarea Muntelui" foarte apreciați în “lumea muntelui”.

Citește și Despre beneficiile activităţii regulate în mijlocul naturii - articol de Ilinca Stoenică

Disclaimer: Acest articol NU este un ghid universal valabil aparținând Salvamont sau altei instituții care reglementează drumețiile montane, ci un îndrumar care conține câteva recomandări și abordări practice pe care autorul le-a considerat utile. În consecință, așteptăm completări avizate și păreri constructive. Toate cele bune!

 

Redactare și format: Manu Muntomanu

Photo Credit: © Alica Cîrja - CAR Filiala Cluj, ghid montan autorizat

Urcare spre vârful Scara (2306 m) - Alina Cîrja - CAR Cluj

Citește și Rucsac și mâncare pentru ture mai lungi - recomandări de la Ioan Stoenică