Totul despre aplicația Munții Noștri - versiunea 3

Colecția de hărți „Munții Noștri” crește de la an la an. La fel și nevoia de aplicații montane, cu funcționalități noi..
 Aplicatia Muntii Nostri - versiunea 3

 

Despre proiectul Munții Noștri în ultimii ani

Am crescut împreună cu comunitatea de iubitori de drumeții montane și fenomenul a luat o amploare considerabilă în ultimii ani. De aceea,„Munții Noștri” trece printr-o perioadă de modernizare și adaptare la nevoile actuale specifice mileniului 3. 

Colecția de hărți tipărite a crescut rapid și odată cu ea, atracția pentru drumeții în rândul tinerilor. Primul pas a fost să oferim hărți digitale cu posibilități multiple prin crearea unui site mai complex www.muntii-nostri.ro.

Citește și Bun venit pe noul portal Munții Noștri!

Astfel, prin noul portal ne-am dorit să dăm posibilitatea comunității familiară cu tehnologiile digitale să-și creeze propriile trasee pe baza unui cont de utilizator. Din păcate, digitalizarea informațiilor regăsite pe hărți a fost mai anevoioasă și comunitatea s-a concentrat aproape exclusiv pe semnalarea erorilor și mai puțin pe posibilitățile portalului. 

Cu toate acestea, ne-am străduit să filtrăm din feedback-ul primit, astfel încât să continuăm să creștem împreună cu voi, mai ales că au apărut tot mai mulți iubitori de drumeții. Astfel, versiunea 3 a aplicației continuă procesul început în versiunea 2 și va aduce unele îmbunătățiri, dar și modificări majore de concept.

Despre Aplicația Munții Noștri versiunea 3

Aplicația va avea 3 nivele de utilizatori, din care unul contra cost, pentru a beneficia de un maxim de opțiuni. Cele 3 tipuri de utilizatori sunt: Vizitator - Autentificat - Explorator

 Nivele utilizatori versiunea 3 aplicația Munții Noștri

Îmbunătățiri în aplicația Munții Noștri versiunea 3

1) Aplicația este acum legată de contul tău de pe site-ul Munții Noștri (existent sau nou creat), făcându-se legatura dintre website și aplicație - ai acces la traseele tale, create, salvate ca favorite și - nou în aplicație - traseele înregistrate pe teren.

Legătura dintre contul de utilizator de pe website și aplicație

2) Căutarea se face cu și fără diacritice, cu filtre mai bine structurate, pe baza punctelor de interes (P.O.I) înregistrate în teren și a cuvintelor cheie din titlul și din etapele unui traseu.

 Căutarea dupa puncte de interes și cuvinte cheie din titlul sau etapele unui traseu

3) Acum există posibilitatea de a oferi feedback despre starea unui traseu în timp real (de ex: traseu afectat de doborâturi, viituri etc), în secțiunea comentarii la traseu + feedback legat de corecturi hartă, funcționalități, probleme cu abonamentul Explorator sau alte observații.

 Comentarii despre traseu și Feedback direct în aplicație

4) Gruparea traseelor se face pe tipuri de activități (drumeție sau ciclism) și pe regiuni montane, pentru a găsi mai ușor un traseu pe care vrei să-l parcurgi offline (ca Explorator).

 Grupare pe activități și regiuni montane

5) Selecția traseelor pe hartă se realizează acum ca linie și nu doar cu punctul de plecare (pin) pentru a putea descoperi mai ușor trasee noi în zona de interes, iar managementul hărților descărcate se face fără confuzii.

 Selecția traseelor ca linie și secțiunea Regiuni Descărcate

6) Ordonarea traseelor se face în funcție de GPS, respectiv alfabetic - dacă GPS-ul nu este activat, sau după distanța față de traseu - dacă GPS-ul este activat.

Ordonarea traseelor alfabetic sau față de GPS

7) Traseele se pot filtra după dificultate, durată, lungime sau diferență de nivel (urcuș) și se poate vizualiza profilul altitudinal al unui traseu.

 Filtrarea traseelor după dificultate, lungime sau date despre elevație

8) Am introdus butoane de zoom in/out pt folosirea telefonului cu o singură mână + legendă

Butoanele dedicate zoon in / zoom out și butonul legendă

9) Se pot marca trasee favorite direct în aplicație, pentru a le parcurge în teren (offline) și

10) Se poate da share unui traseu pe rețelele de socializare.

Selecție trasee favorite și share pe rețelele sociale

 

Modificări de concept în aplicația Munții Noștri versiunea 3

1) Ca Vizitator vei putea vedea harta și traseele cele mai apropiate de tine, cu un minim de informații disponibile (vreme, parametrii traseu) și cu informații limitate despre indicații și descrieri, incurajandu-se Autentificarea - pentru mai multe opțiuni.

 Autentificarea pentru accesul la informațiile de pe traseu

2) Odată logat vei avea posibilitatea de a vedea harta pe bază de imagini satelitare și vei avea acces la toate informațiile despre traseu (indicații de orientare, observații și descrieri).

 Vedere satelitară după logarea (autentificarea) în contul Munții Noștri

3) Reprezentarea traseelor și punctelor de interes se face prin butoane dedicate din contul Explorator.

Butoane selecție trasee și afișare puncte de interes de pe traseu

4) Fiecare traseu are acum caseta tehnică cu profilul altitudinal.

 Caseta tehnică cu profilul altitudinal.

5) Astfel, poți afla elevația și măsura distanța între anumite puncte din traseu.

Calcul elevație aproximativă și distanța între 2 puncte de pe traseu

6) Modul offline va funcționa EXCLUSIV pe baza descărcării hărților din contul premium de Explorator!

 Descărcare hartă regiune montană necesită contul Explorator

7) Ca Explorator vei putea înregistra trasee și puncte de interes (P.O.I) direct în aplicație, cu posibilitate de salvare și upload a track-ului pe server (site) în contul tău.

 Înregistrare traseu și puncte de interes în aplicație

8) După înregistrare, pentru a avea acces la opțiuni suplimentare (profil altitudinal, descărcare gpx), traseul trebuie salvat în Contul Tău prin încărcare (upload) pe server (site).

 Salvare și upload pe server traseul nou înregistrat

9) Din contul Explorator vei putea descărca track-ul gpx nou înregistrat. Notă: Navigarea offline pe traseul nou, necesită descărcare traseu prin butonul dedicat!

Descărcare traseu pentru uz offline și descărcare GPX nou înregistrat

10) Contul premium de Explorator se poate folosi simultan pe 2 telefoane și va fi disponibil pentru perioade de 3 și 6 luni.

 Contul Explorator funcționează pe două dispozitive, cu abonamente de 3 sau 6 luni

 

Funcționalități în funcție de nivelurile diferite de utilizatori (Vizitator - Autentificat - Explorator)

Reamintim: Nivelurile diferite de utilizatori vor avea acces diferit la funcționalitățile versiunii 3 a aplicației Munții Noștri. Haideți să detaliem.

1. Ce tipuri de utilizatori sunt în aplicația Munții Noștri?

Vizitator (fără cont), funcționează exclusiv online, cu reclame, acces limitat la anumite informații. Conține reclame.

Autentificat (cont Munții Noștri), funcționează exclusiv online, acces nelimitat la informații. Conține reclame.

Explorator (cu abonament), funcționează online și offline, acces nelimitat la informații și funcționalitățile aplicației. Nu conține reclame.

 Nivele utilizatori versiunea 3 aplicația Munții Noștri

 

2. Ce poate face un Vizitator neautentificat? - nu are cont Munții Noștri.

✔️Vizitatorul poate vedea Harta la nivel macro (România), de unde cu zoom, poate găsi trasee în zona de interes, dar nu le poate selecta. 

✔️Din meniul Trasee, Vizitatorul poate vedea o listă cu traseele din apropierea lui, intercalate de reclame. Odată selectat un traseu, are acces la harta traseului pentru navigare online (în zonele cu semnal).

✔️Poate da share pe rețelele sociale, dar nu poate vedea informațiile suplimentare - indicații, descriere, etape, observații - practic se încurajează autentificarea. 

✔️Vizitatorul poate găsi trasee prin căutare (cu sau fără diacritice) după unul sau mai mulți termeni, după indicativ sau orice element cuprins în etapele traseului. Ex: “Omu, Valea Cerbului, Valea lui Stan, Cabana Vladeasa etc". 

✔️Vizitatorul poate vedea profilul altitudinal (caseta tehnică) a fiecărui traseu și poate măsura distanța dintre 2 puncte de pe traseu, prin mutarea capetelor din linia de profil. 

✔️Tot în caseta tehnică se poate afla elevația aproximativă pentru orice punct de pe traseu. 

✔️Poate oferi Feedback în secțiunea Mai multe - legat de corecturi hartă, funcționalități etc.

✖️Vizitatorul nu poate sorta sau filtra trasee după dificultate, durată sau urcuș și nu poate accesa traseele din contul personal de pe site - acest pas necesită autentificare.

✖️Vizitatorul nu poate vedea punctele de interes (P.O.I) de pe traseu, nu poate accesa vederea satelitara și nu poate oferi comentarii (informații despre starea traseului: doborâturi, viituri, lipsa marcaje etc). Harta funcționează exclusiv online.

 Butoane dedicate în versiunea 3 Munții Noștri

 

3. Ce poate face un utilizator Autentificat?

✔️Ca Autentificat Harta apare la nivel macro (România), de unde cu zoom, se pot găsi trasee în zona de interes și se pot selecta atât ca linie cât și ca pin.

Notă: Dacă la același nivel de zoom, două sau mai multe pin-uri sunt apropiate, sus va apărea un carusel de trasee din care se va alege traseu dorit. Odată ales un traseu, se poate selecta ca favorit (pentru planificare ulterioară) - parcurgere offline cu contul Explorator.

✔️Poate accesa traseele din contul personal de pe site (create sau favorite).

✔️Are acces la informațiile suplimentare despre traseu - indicații, descriere, etape, observații. 

✔️Poate căuta trasee (cu sau fără diacritice) după unul sau mai mulți termeni, după indicativ sau orice element cuprins în titlul sau etapele traseului. Ex: “Omu, Valea Cerbului, Valea lui Stan, Cabana Vladeasa, Izbucul etc". 

✖️Nu poate căuta trasee după punctele de interes (P.O.I) de pe traseu (puncte Salvamont, puncte de informare, izvoare, alte atracții turistice etc) - acest pas necesită cont Explorator.

✔️Utilizatorul Autentificat poate sorta sau filtra trasee după dificultate, durată sau urcuș.

✔️Odată selectat un traseu, poate bifa traseul ca favorit (pentru planificare ulterioară).

✔️Utilizatorul Autentificat poate vedea profilul altitudinal (caseta tehnică) a fiecărui traseu și poate măsura distanța dintre 2 puncte de pe traseu, prin mutarea capetelor din linia de profil. ✔️Tot în caseta tehnică - poate afla elevația aproximativă pentru orice punct de pe traseu.

✔️Are posibilitatea de a vedea harta traseului pe bază de imagini satelitare! 

Autentificarea pentru accesul la vederile satelitare

✔️Odată selectat un traseu, are acces la harta traseului pentru navigare online (în zonele cu semnal), poate da share pe rețelele sociale. Odată ce l-a parcurs, poate reveni cu comentarii (informații despre starea traseului: doborâturi, viituri, lipsa marcaje etc) și poate bifa ca traseu finalizat. Harta pentru navigare funcționează exclusiv cât va fi online!

✔️Poate oferi Feedback în secțiunea Mai multe - legat de corecturi hartă, funcționalități etc.

✖️Utilizatorul Autentificat nu poate descărca hărțile cu grupe montane sau regiuni de interes pentru a le folosi la navigarea offline! - acest pas necesită cont Explorator.

✖️Utilizatorul Autentificat nu are acces la stratul Munții Noștri (layerul) suplimentar - ce conține toate traseele Munții Noștri apropiate. Ele sunt doar reprezentate pe hartă, dar nu pot fi selectate (ca linie sau ca pin). - pentru această acțiune se apasă butonul dedicat Trasee Muntii nostri - necesită upgrade cont Explorator.

✖️Nu poate vedea informațiile suplimentare despre punctele de interes (P.O.I) înregistrate de echipa Munții Noștri în teren - necesită upgrade cont Explorator.

✖️ Nu poate înregistra trasee în teren (online sau offline) - necesită upgrade cont Explorator. 

 

4. Care sunt funcționalitățile contului Explorator?

Ca Explorator ai acces la toate funcționalitățile precizate mai sus + următoarele opțiuni:

✔️Exploratorul poate descărca hărțile cu grupe montane sau regiuni de interes pentru a le folosi la navigarea offline! 

Navigarea offline pe traseele create în cont se face doar după descărcare traseu pentru uz offline - tot din contul Explorator.

✔️Utilizatorul Explorator are acces la stratul Munții Noștri (layerul) suplimentar - ce conține toate traseele Munții Noștri apropiate de cel ales. Ele sunt deja reprezentate pe hartă, iar prin apăsarea butonului dedicat Trasee Munții Noștri - ele devin linii și pin-uri care pot fi selectate, pentru navigarea la alt traseu de interes (selecție alt traseu apropiat).

✔️Exploratorul poate vedea informațiile suplimentare despre punctele de interes (P.O.I) înregistrate de echipa Munții Noștri în teren - apăsând butonul dedicat Puncte de interes.

✔️Ca Explorator poți înregistra trasee și puncte de interes (P.O.I) direct în aplicație online sau offline!

 Funcția înregistrare, salvare si upload track GPX în contul Explorator.

✔️După salvare track GPX și upload pe server, poți descărca traseul pentru utilizare offline.

De ex: salvezi un track la dus, iar apoi ai track-ul la retur, pentru navigare (în caz de ceață).

✔️După salvare track GPX, poți descărca traseul în telefon (Downloads).

✔️Poți da share la traseul nou înregistrat către alți utilizatori. În funcție de statusul acestora, ei vor deschide un link spre aplicație (dacă au cont) sau spre site-ul Munții Noștri (dacă nu au cont).

Poți edita oricând descrierea traseelor din Contul Tău și adăuga comentarii (încurajăm comentariile relevante)

 

Un ghid complet despre noua versiune găsești în aplicație - secțiunea Mai multe, unde ai și o secțiune cu Întrebări Frecvente (Q&A). 

Un alt ghid se regăsește pe Faceboook: https://bit.ly/3ydtMWR 

 

 

P.S. Noua aplicație este updatată cu informații și trasee noi din hărțile Munții Noștri, deci va conține (în curând) și traseele din harta de drumeție MN 26 Munții Buzăului și harta cicloturistică MB05 Bucovina Ciclist.

Bucură-te de noua versiune a aplicației Munții Noștri, acum mai aproape de nevoile tale!

De unde se descarcă aplicația Munții Noștri

-Android http://bit.ly/2Mt91mA

-iOS: https://apple.co/2HZwc3M