Povestiri

 

Drumeții și MTB pe culmile dintre Cheile Mănăstirii și Cheile Aiudului

Mai puţin înalţi şi dificili decât Făgăraşii sau Bucegii, Munţii Apuseni nu sunt cu nimic mai puţin spectaculoşi. Partea frumoasă este că oferă trasee numai bune pentru MTB.

Creasta Piule – Pleșa și Cheile Scorota – frumosul Retezat Mic

Deși i se spune Retezatul Mic, fiind într-adevăr mai mic decât vecinul său – Retezatul, aici găsim o diversitate mare de trasee montane. De la văi fascinante, la vârfuri de peste 2000 de metri, la chei și creste stâncoase.

Drumeții de toamnă - Cheile Turzii și Cheile Turului (Tureni)

Mai puţin înalţi şi dificili decât Făgăraşii sau Bucegii, Munţii Apuseni nu sunt cu nimic mai puţin spectaculoşi. Partea frumoasă este că oferă trasee numai bune pentru începători.

Munții Retezat: Tăul Țapului via Stâna de Râu

Deși Stâna de Râu e un punct de acces mai puțin folosit în Parcul Național Retezat vă putem spune că de aici puteți vedea câteva locuri emblematice ale Retezatului printre care și lacul glaciar Tăul Țapului.

Drumeții în Munții Trascău din satele Colțești și Izvoarele

Din Colțești și Izvoarele pornesc trasee spre Cetatea Colțești, Vf. Ardașcheia și Vf. Ugerului, Cheile Siloșului, Cheile Plaiului ori Cheile Bedeleului.

Cheile Țăsnei – paradisul de stâncă și apă din Banatul Montan

O lume de stâncă, apă și pini negrii crescuți în cele mai improbabile locuri fac din Cheile Țășnei din Munții Mehedinți un adevărat paradis al exploratorilor.

Concediu activ și idei de drumeții - Satul Rimetea (Torockó)

Munții Apuseni reprezintă una dintre cele mai atractive destinații turistice din România. Din Rimetea pornesc trasee spre Colții Trascăului și Piatra Secuiului, Grota Studenților, Minele de Fier Medievale, Ardașcheia și Vf. Ugerului.

Săptămâna Ariilor Protejate - Conduita pe munte

Muntele este un loc special, ideal pentru cei care vor să se relaxeze ori să simtă adrenalina și să se bucure de frumusețea peisajelor.

Via Ferrata Pietrele Negre de lângă Vârtop

Cea mai ușoară via ferrata din România se găsește în Munții Apuseni în apropiere de Vârtop - Arieșeni și e perfectă pentru novici.

Concediu activ și idei de drumeții - Depresiunea Sălciua (II)

Munții Apuseni reprezintă una dintre cele mai atractive destinații turistice din România.

Concediu activ și idei de drumeții - Depresiunea Sălciua (I)

Munții Apuseni reprezintă una dintre cele mai atractive destinații turistice din România.

Fundătura Ponorului - paradis atemporal

Fundătura Ponorului e un loc Zen din Munții Șureanu în apropiere de Hațeg unde veți simți cu adevărat apropierea de natură și veți scăpa de agitația vieții urbane.

Munții Apuseni, concedii și idei de drumeții - zona Mt. Băișorii - Mt. Rece

Munții Apuseni reprezintă una dintre cele mai atractive destinații turistice din România.

Pe Drumul Zmeilor până pe Vârful Negoiu

Al doilea vârf ca înălțime din munții noștri, Vârful Negoiu (2535 m), este și unul din vârfurile cu cele mai frumoase priveliști, iar unul dintre cele mai convenabile trasee pentru a ajunge pe acesta este pe la Cabana Negoiu și apoi pe așa numitul Drum al

Munții Apuseni, concedii și idei de drumeții - zona Ocolișel - Belioara

Munții Apuseni reprezintă una dintre cele mai atractive destinații turistice din România.

Drumeții din Valea Arieșului - zona Trascăului

Munții Apuseni reprezintă una dintre cele mai atractive destinații turistice din România.

Drumeții din zona V. Gălzii - Întregalde (Trascău)

Munții Apuseni reprezintă una dintre cele mai atractive destinații turistice din România.

Vârful Moldoveanu - în audiență la suveran

Cel mai ușor și mai rapid traseu spre Vârful Moldoveanu (2544 m), cel mai înalt vârf montan din România, pornește de la Stâna lui Burnei, urcă prin frumoasa Valea Rea, trece pe la Iezerul Moldoveanului și ajunge într-un final în creastă la Vârful Viștea M

Munții Apuseni, concedii și idei de drumeții - zona Scărișoara

Munții Apuseni sunt o oază de relaxare departe de aglomerația urbană și un areal cu un potențial turistic deosebit.

Vârful Toaca și Cascada Duruitoarea – minunile Ceahlăului

Unul dintre cele mai frumoase circuite montane din munții României poate fi luat la pas în Parcul Național Ceahlău - păduri frumoase, vârfuri semețe, pereți de stâncă și cascade spectaculoase.

Mocănița de pe Valea Vaserului - un simbol incontestabil al Maramureșului

Muntii Nostri a fost în Weekend la Vișeu și s-a bucurat de experiența deosebită a călătoriei cu Mocănița - Nimic nu este lăsat la voia întâmplării!

Țibleș Maraton, un concurs cu o componentă caritabilă - impulsionarea copiilor din zonele rurale spre activități sportive.

Sâmbătă 15 iunie, am reușit să testăm din nou pulsul unui maraton organizat în zona Transilvaniei, mai exact în județului Bistrița-Năsăud.

Nordica Pietrei Craiului – spre Vârful Ascuțit via Șaua Crăpăturii

Circuit pe creasta nordică a Pietrei Craiului prin celebra zonă numită Crăpătura, considerată una din zonele dificile din munții României.

Mângâind stânca dură în Piatra Craiului: Vârful Ascuțit - Vârful La Om

Bun venit pe unul dintre cele mai spectaculoase trasee montane din România. Se află în Munții Piatra Craiului și străbate creasta îngustă dintre Vf. Ascuțit și Vf. La Om.